Lucrările la podul transfrontalier peste râul Tisa, dintre România și Ucraina, dar și la primul pasaj rutier de acces în municipiul Baia Mare sunt în grafic, investițiile urmând a fi date în folosință la finele lunii decembrie, a precizat, miercuri, într-un comunicat de presă, președintele Consiliului Județean (CJ) Maramureș, Gabriel Zetea.
‘Lucrările la podul peste Tisa continuă, cu termen estimat de finalizare în decembrie 2025. Proiectul este unul strategic pentru Maramureș, asigurând conectarea directă cu Ucraina și noi oportunități economice pentru întreaga zonă de nord a județului. Proiectul SMID se află în ultima lună de execuție, iar recepția finală este programată până la sfârșitul anului’, a spus Gabriel Zetea.
De asemenea, depozitul ecologic din comuna Fărcașa va fi dat în folosință.
‘După 15 ani de întârzieri și blocaje, finalizarea depozitului ecologic de la Fărcașa va marca una dintre cele mai importante realizări ale județului, aducând soluții moderne pentru gestionarea deșeurilor și protecția mediului’, a punctat Gabriel Zetea.
Lucrările la primul pasaj rutier de acces în municipiul Baia Mare sunt aproape de stadiul final și încep lucrările la al doilea pasaj rutier care asigură legătura cu județele Cluj și Sălăj.
‘Lucrările la Pasajul Italsofa se apropie de final, recepția fiind programată pentru luna decembrie. Pe strada Dumbravei, se lucrează la relocarea unui stâlp electric ,ultimul pas necesar pentru închiderea șantierului. Șantierul (al doilea pasaj rutier n.red.) de la Clubul Văcarilor este în plină desfășurare, după ce proiectul tehnic a fost refăcut de la zero. Studiul de fezabilitate inițial, realizat în anii trecuți, nu corespundea realităților din teren, iar noua documentație a necesitat aproximativ 6 milioane de lei suplimentar și reaprobarea tuturor avizelor de la CNAIR și Ministerul Transporturilor’, a precizat Gabriel Zetea.
Președintele CJ Maramureș a admis că deși momentul actual e unul dificil, investițiile de anvergură vor continua.
‘Chiar și într-un an complicat financiar, am reușit să menținem toate proiectele mari în execuție – de la drumuri și pasaje, la investiții strategice în infrastructura județului. Fiecare șantier înseamnă muncă, echilibru și încredere. Maramureșul merge înainte pas cu pas, cu seriozitate și respect față de oameni’, a declarat Gabriel Zetea.
