Aeroportul Internațional Maramureș va achiziționa două remorchere electrice pentru tractarea aeronavelor.
”Aeronavele comerciale nu pot da cu spatele prin mijloace proprii, deoarece motoarele lor nu sunt prevăzute cu treaptă de mers înapoi, iar utilizarea sistemelor de inversare a tracțiunii („thrust reverser”) la sol este interzisă din motive de siguranță. Echipamentul se utilizează pentru efectuarea manevrelor de scoatere a aeronavelor din poziția de parcare (push-back), precum și pentru repoziționarea acestora pe platformă sau pe calea de rulare, fără a fi necesară pornirea motoarelor. ”, potrivit caietului de sarcini.
Prin achiziția remorcherului se estimează:
reducerea nivelului de zgomot
reducerea gradului de poluare
siguranța remorcherelor electrice în cazul accidentelor
permite manevre în spații restrânse
Achiziția se realizează în vederea operaționalizării proiectului „Extindere și modernizare terminal pentru pasageri la Aeroportul Internațional Maramureș”, proiect aprobat pentru finanțare în cadrul POIM 2014 – 2020.
Valoarea contractului este de 3.570.000 lei (fără TVA).
