Consiliul Județean Maramureș, prin SC Drumuri și Poduri SA, implementează proiectul „Achiziționarea de echipamente destinate îmbunătățirii siguranței traficului în județul Maramureș”, finanțat prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027, cod SMIS 320813.
Pentru societatea Drumuri – Poduri Maramureș sunt prevăzute următoarele dotări:
Prin aceste investiții, Consiliul Județean Maramureș își consolidează capacitatea operațională pentru întreținerea drumurilor județene și îmbunătățește condițiile de siguranță rutieră pentru toți participanții la trafic.
„Această investiție reprezintă un pas important pentru creșterea siguranței traficului și pentru intervenții eficiente pe drumurile județene, mai ales în sezonul rece. Felicit echipa care a contribuit la obținerea acestui proiect și transmit clar că nu voi tolera greșeli în gestionarea iernii. Îi încurajez pe maramureșeni să ne semnaleze orice problemă apărută, pentru că mă voi implica direct în sesizărilor”, a declarat Gabriel Zetea, președintele administrației județene.
– 20.620.069,50 lei (85%) – finanțare nerambursabilă din fonduri europene;
– 3.153.657,69 lei (13%) – contribuție națională.
Durata de implementare a proiectului este de 21 de luni, respectiv 02.12.2024 – 02.09.2026.
