Eveniment

Asociația Salvați Animalele oferă îngerași celor care donează un sac cu mâncare

Asociația Salvați Animalele propune un troc băimărenilor care vor să-i sprijine cu donații de hrană pentru pui. Astfel, cei care vor dona un sac de hrană vor primi la schimb un îngeraș.

„Am primit o colecție de îngerași pe care i-am văzut ca pe îngerii păzitori ai puiuților noștri și ne-am gândit că, fiind și voi îngerii lor păzitori, i-ați putea primi în dar.
Tot ce ne dorim în schimb este un sac de hrană Pro Plan Starter sau Royal Canin Starter de 8 kg, ori Nutraline Starter de la magazinul Zoocenter, care este acum la promoție. Dacă doriți întreaga colecție de îngerași, ne mulțumim cu 3 saci de Nutraline Starter de 12,5 kg care pot fi lăsați în boxpaletul de la intrarea în magazin”, au explicat reprezentanții asociației.