Politica

Dragoș Pîslaru: Negociem cu Comisia Europeană o “simplificare masivă” a țintelor din PNRR

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Dragoș Pîslaru, a declarat miercuri că Bucureștiul negociază cu Comisia Europeană o “simplificare masivă” a țintelor și jaloanelor din PNRR.

O parte din proiecte vor putea fi trecute pe fondurile de coeziune, a spus ministrul Pîslaru, după o discuție cu comisarul european Raffaele Fitto, “un avocat al flexibilizării”.

E vorba de proiecte strategice din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), precum spitale, infrastructură feroviară și rutieră.

Există peste 10 memorandumuri finalizate de la ministerele de linie, documente aflate în procesul de avizare, urmând ca pe celelalte 10 care sunt “în diverse forme de lucru să le vedem în perioada imediat următoare”, a spus ministrul MIPE într-o conferință de presă.

După ce ministerele vor veni cu datele solicitate, va fi creat “un tablou de bord național” pentru a se putea stabili proiectele ce pot fi implementate în ultimul an de PNRR.

Dragoș Pîslaru a precizat că Bucureștiul a reluat discuțiile cu CE pe partea de reforme, iar săptămâna aceasta ar urma să se discute despre “simplificarea masivă a țintelor și jaloanelor din PNRR”.

Este “o ofertă de sprijin” pe care noi am tot cerut-o din partea CE și  se pare că în această săptămână vom avea o primă versiune”.

Când a început PNRR, România a fost “campioană detașată” la numărul de ținte și jaloane, cu peste 500, în timp ce următoarele țări au peste 200.

Ar urma să fie reduse între 100 și 200 de ținte și jaloane “intermediare”, pentru ca România să se concentreze pe reformele “finale”.

În anul rămas trebuie să ne concentrăm pe reformele mari, “reformele esențiale sunt păstrate”, doar că “nu ne mai tragem cu pușca în picior cu tot felul de detalii, care la final mai mult pot să ne încurce decât să ne ajute”, a explicat ministrul.

Excursii pe bani europeni pentru 30 de persoane

Directorul unei structuri din cadrul Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a fost demis după ce a pregătit o plecare la training cu câte 15 persoane pentru două sesiuni, una pe Coasta de Azur, la Nisa, iar a doua la Larnaca, în Cipru.

Cheltuielile totale pentru 30 de persoane erau de 535.000 lei.

“Atunci când spunem că trecem printr-o perioada grea și cerem românilor să strângă cureaua, ar trebui ca acest lucru să se vadă în administrație. Este vorba de excursii în străinătate pe bani europeni. Joi seara, după ora 19:00, am fost informat că o structură din cadrul ministerului, un organism intermediar regional, pregătise o plecare la training cu câte 15 persoane pentru două sesiuni, una pe Coasta de Azur la Nisa și cealaltă la Larnaca în Cipru, la hoteluri de 4 și 5 stele, cu niște costuri importante pentru aceste 30 de persoane. Vineri dimineață, la prima oră, am discutat cu directorul care a aprobat aceste cheltuieli, de altfel unul dintre participanții la training-ul de la Nisa, Costa de Azur – și am aflat, cu surprindere, că plecarea era programată pentru duminică. Le-am comunicat că mesajul prim-ministrului Ilie Bolojan de acum ceva vreme a fost de reducere a deplasărilor externe”, a povestit ministrul MIPE.

Acesta a transmis o circulară internă, comunicând că nimeni nu pleacă pe banii statului la Nisa sau la Larnaca pentru training-uri “mai mult sau mai puțin importante”.

“Am aflat, în cursul zilei de vineri că, într-adevăr s-au anulat cele două deplasări. Ei bine, luni, când eram la Bruxelles, am fost informat că domnul director și-a dat singur concediu. A aprobat concediu și pentru alți colegi care figurau pe lista de participanți la acest training, alții au cerut să participe în telemuncă. Am verificat cu compania de transport și un număr de șapte participanți la acest training au plecat la Nisa cu biletele de avion care fuseseră cumpărate deja”, a mai povestit ministrul Dragoș Pîslaru.

“Fondurile europene sunt la dispoziția românilor, nu ca să poți să le toci pe deplasări externe care nu-și au rostul. Am dispus un control comun al corpului de control al meu, al ministrului și al autorității de management pentru acest subiect pe partea de în reguli. Toleranța mea și a acestui Guvern pentru risipa banului public este zero. Astăzi (miercuri – n.r.) am dispus demiterea directorului respectiv și, în acest moment, o să afle domnul director că atunci când se întoarce de la Nisa, se va întoarce fără să mai fie director. Mai mult decât atât, am cerut sesizări disciplinare pentru toți colegii care au plecat în această excursie pe bani publici. Este un caz oarecum nefericit. Motivul pentru care îl scot în public este legat de a arăta că aceste lucruri nu sunt tolerate și că oriunde vom găsi la nivelul administrației publice astfel de comportament, măsurile vor fi extrem de dure și de stricte, pentru că așa ceva nu este posibil”, a ma spus fostul eurodeputat REPER.

Ministrul a spus că va oferi detalii suplimentare după rezultatele controlului comun, al Corp de Control al ministrului și al autorității de management:

“Banii europeni nu sunt făcuți să-i cheltui pe prostii. Atâta timp cât vom avea această mentalitate că banii europeni sunt bani gratis, vom fi într-o mare eroare. Banii europeni sunt banii și șansa pe care o are România pentru modernizarea țării”.