In vizor

Gabriel Zetea, la București pentru a obține susținere pentru proiectele Maramureșului

La începutul acestei săptămâni, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, s-a aflat la București, printre obiectivele deplasării numărându-se și accelerarea implementării proiectelor de mediu, infrastructură verde și dezvoltare durabilă.

Una dintre primele opriri a fost la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, unde a avut loc o întâlnire de lucru cu Cosmin Butuza, secretar de stat originar din Maramureș, care coordonează activitatea Administrației Fondului pentru Mediu (AFM). La discuții a participat și Paul Romeo Barbur, secretar de stat din județul Sălaj, care, alături de Cosmin Butuza, va sprijini județele noastre în accesarea fondurilor necesare.
Discuțiile s-au concentrat pe sprijinirea proiectelor de mediu și accesul rapid la finanțare. Un subiect important l-a constituit programul național de împădurire, esențial pentru protecția mediului și combaterea schimbărilor climatice, Maramureșul având un rol activ în aceste demersuri.

Totodată, au fost analizate proiectele finanțate prin AFM, atât pentru unitățile administrativ-teritoriale, cât și pentru persoanele fizice, de la eficientizarea energetică a clădirilor și instalarea de panouri fotovoltaice până la modernizarea iluminatului public și protecția mediului. Implementarea acestor proiecte va genera locuri de muncă și va stimula economia locală.