In vizor

Oferta turistică de vară înclină spre valorificarea patrimoniului local – mocănița, raftingul și bisericile, favorite

Mocănița, raftingul, parcurile naturale și bisericile din lemn aflate în patrimonul UNESCO rămân și în sezonul de vară al acestui an principalele opțiuni de vacanță ale turiștilor români, a declarat vineri pentru AGERPRES președintele Asociației Naționale pentru Turism Rural, Ecologic și Cultural – (ANTREC), filiala Maramureș, Livia Sima.

 

‘Turiștii care au optat deja pentru o vacanță în Maramureș preferă zonele rurale unde există numeroase pensiuni, unele apropiate de alte obiective de interes turistic cum ar fi muzeele, bisericuțele din lemn, casele unor renumiți meșteri populari, dar și alte posibile locuri de agrement și relaxare(…)Majoritatea celor au operat o rezervare cu familia au optat pentru pachetele all-inclusive, pachete care cuprind servicii diversificate, ghid turistic, plimbare cu căruța, vizitarea unor obiective muzeale sau o ieșire de o zi cu trenul Mocănița pe Valea Vaserului din Munții Maramureșului. Tendința care se observă de mulți ani arată că, pachetele all inclusive sunt opțiunea familiilor cu copii, a celor care intenționează să petreacă cel mult trei zile în județ sau a celor care ajung pentru prima dată la țară(…)Există familii sau grupuri organizate care aleg ca destinație o pensiune turistică doar pentru refacere, relaxare și mai puțin pentru vizitarea altor obiective’ a spus Livia Sima.

 

Potrivit acesteia, tinerii preferă raftingul pe cursurile de apă și escalada, cazarea la cort în aer liber pe munte sau în vecinătatea unor cursuri de apă.

‘ Râul Lăpuș sau mai exact o anumită porțiune a râului Lăpuș este căutată de amatorii de rafting. Aceștia vin special în Maramureș, doar pentru acest sport extrem, se cazează la pensiuni apropiate, la cort și de regulă sunt pe cont propriu. Adoră să stea în natură cât mai mult timp, să se bucure de peisaj, pur si simplu să trăiască în natură câteva zile. Mai avem o altă categorie de turiști români sau străini care se vor îndrepta spre Parcul Natural Munții Maramureșului și Parcul Național din Munții Rodnei, unii, probabil vor opta pentru cort, iar alții pentru o cazare la o pensiune de unde să plece pe munte. Vechile borne de frontieră a României, rămân un alt reper ales de cei care ar putea merge în Munții Maramureșului până aproape de frontiera cu Ucraina’ a mai precizat Livia Sima.

Reprezentatul ANTREC a mai aminitit că, pe toată durata verii, anual, există grupuri de turiști care ajung special în Maramureș pentru a vizata o parte din cele opt biserici din lemn aflate în patrimoniul mondial UNESCO, lăcașe de cult și mănăstiri.

‘ Din luna iunie până la jumătatea lunii septembrie, ajung în Maramureș grupuri organizate special, doar pentru a vizita mănăstiri, bisericuțele vechi din lemn, îndeosebi cele opt biserici, parte a patrimoniul UNESCO. Aceste grupuri sunt în circuit, iar din Maramureș se îndreaptă spre Bucovina pentru a vizita bogatul patrimoniu mănăstiresc. E un turism de factură religioasă care a luat amploare în ultimii ani, fiind organizat de diverse asociații din țară care încearcă și în această formulă să ajungă la cele mai importante lăcașe de cult sau mănăstiri(…)De exemplu, bisericile aflate în patrimoniul UNESCO sunt promovate într-un circuit al bisericilor transilvane, iar Maramureșul spre bucuria noastră are ce oferi vizitatorilor’ a mai adăugat Livia Sima.

Anual în județul Maramureș, ajung peste 30.000 de turiști români și străini, iar industria locală pune la dispoziție peste 500 de pensiuni rurale, moteluri, hoteluri și o gamă diversificată de alte servicii turiștilor.