Eveniment

Zeci de incendii în Maramureș, în doar trei zile

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Gheorghe Pop de Băsești” Maramureș au avut un weekend extrem de solicitant, intervenind în nu mai puțin de 111 situații, în perioada 20-23 martie.

Cele mai multe misiuni au fost ale echipajelor SMURD, însă un număr semnificativ de intervenții a vizat stingerea incendiilor. În prima parte a weekendului, salvatorii au acționat în 39 de cazuri, inclusiv pentru lichidarea a cinci incendii, printre care un microbuz dezafectat în Berința și un incendiu de vegetație și pădure pe Dea­lul Minei, la Baia Sprie, unde au fost mobilizate forțe importante.
Sâmbătă, pompierii au intervenit în 32 de situații, dintre care zece incendii, inclusiv la coșuri de fum în Sighetu Marmației, Baia Mare și Borșa, precum și la două anexe gospodărești, reușind să limiteze extinderea flăcărilor.
Duminică a fost cea mai încărcată zi, cu 47 de misiuni, dintre care 23 medicale și 14 incendii. Flăcările au afectat o locuință, o autorulotă și suprafețe întinse de teren, în special din cauza arderilor necontrolate de vegetație.
În total, 16 incendii de vegetație uscată și fond forestier au mistuit peste 65 de hectare, cele mai afectate zone fiind în Ieud, Valea Chioarului, Târgu Lăpuș și Botiza.
Pe lângă aceste intervenții, pompierii au mai acționat pentru deblocarea unor uși, gestionarea unui accident rutier și au desfășurat acțiuni de informare preventivă în rândul populației.

 
Exit mobile version