In vizor

24 ianuarie – Semnificația istorică a acestei zile — –

Pe 24 ianuarie 2024, se vor împlini 165 de ani de la Unirea Principatelor Române. La 24 ianuarie 1859, Moldova s-a unit cu Țara Românească, iar Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor al ambelor principate. În cei șapte ani de domnie, el a pus bazele României moderne. A fondat primul guvern sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu, a redactat Codul Civil și Codul Penal, a instituit legea învățământului primar obligatoriu și a înființat primele universități din țară, cele de la Iași, care îi poartă numele, și Universitatea București.

Ideea unirii celor două ținuturi a început să capete contur în urma dezbaterilor politice, atât în Principate, cât și pe plan internațional, mai ales după Războiul Crimeei (1853-1856), care a culminat cu înfrângerea Rusiei de către aliații occidentali. Unirea Principatelor Române s-a desfășurat simultan cu unificarea statelor italian și german. Aceasta era o perioadă de maximă efervescență naționalistă, cu efecte pozitive. Contextul internațional era favorabil: Convenția de la Paris din august 1858, semnată de reprezentanții celor șapte puteri, a adus semnale favorabile.

Așadar, pe 1 aprilie 1859, cinci dintre marile puteri – Franța, Anglia, Rusia, Prusia și Sardinia – au recunoscut, în capitala Franței, dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza și, implicit, Unirea Principatelor Române.

Este esențial să menționăm că propaganda unionistă din afara granițelor țării a avut un rol semnificativ. Aceasta a ieșit în evidență prin apeluri bine argumentate adresate opiniei publice din Vest, incluzând un program politic clar expus în publicații precum: „România viitoare” (Paris, 1850), „Junimea română” (1851), „Republica română” (Bruxelles, 1853).

În același timp, memorii au fost trimise împăratului Franței, Napoleon al III-lea, și premierului englez, Palmerston. Personalități de marcă, precum Edgar Quinet, Paul Bataillard sau Hyppolite Desprez, s-au pronunțat în favoarea unirii.

Nu exista îndoială că reacția celor două mari puteri va întârzia. Poarta Otomană a solicitat dreptul de a interveni în Principate în cazul unor noi încălcări ale Convenției de la Paris din august 1858, iar Austria a acceptat unirea doar pe durata domniei lui Cuza. La 4 decembrie 1861, turcii au aderat la poziția Viena, deși ambele părți considerau că actul Unirii a fost o încălcare a convenției, omisiunea fiind că nu era specificat în textul ei ca domnitorii aleși să fie persoane separate.

Pe 22 septembrie 1857, s-a întrunit Divanul Ad-Hoc al Moldovei, favorabil unirii, urmat, o săptămână mai târziu, de cel al Valahiei. Documentele redactate au pus bazele fuzionării celor două principate. La Iași, susținătorii alianței aveau 33 de locuri din cele 55 ale Adunării Elective, cu un număr impresionant de 38 de candidați.

Pe rând, toți s-au retras în favoarea lui Alexandru Ioan Cuza. Ultima opțiune, Grigore Sturdza, a fost considerată indezirabilă din cauza angajamentelor sale față de interesele Rusiei și Poloniei. În sud, Adunarea de la București era dominată de conservatori, care susțineau doi candidați, Gheorghe Bibescu și Barbu Știrbei.

Așadar, la 5 ianuarie 1859, în Moldova, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor în unanimitate, reprezentând Partida Națională. Într-o ședință secretă a Adunării, deputatul Vasile Boerescu a propus, la 24 ianuarie, numirea oficială. O presiune populară puternică, mai ales la București, a susținut alegerea lui Cuza ca domn al Țării Românești, iar confirmarea a fost solemnă, marcând o primire entuziastă a alesului națiunii în capitala munteană.

Primul om de seamă al României moderne, încă neîntregite, s-a născut într-o familie de moldoveni, în părțile Fălciului, la 20 martie 1820. A învățat până în 1831 la Iași, unde i-a avut colegi pe viitorii săi colaboratori, printre care Vasile Alecsandri. A obținut bacalaureatul în litere la Paris și s-a întors în țară. În 1844, s-a căsătorit cu Elena Rosetti. În perioada premergătoare Unirii, Alexandru Ioan Cuza ocupa funcția de pârcălab de Galați. Patriot sincer, dedicat și cu idei liberale, Cuza a fost acceptat chiar și de susținătorii lui Sturdza, sprijiniți de conservatori. Istoricul Florin Constantiniu l-a descris ca fiind „inteligent, voluntar, abil, hotărât să meargă până la capăt”.

Demersurile domnitorului ales au fost orientate către maximum de dezvoltare a României: Parlament unic, primul guvern unitar, prima Constituție românească, reforma electorală și agrară (500.000 de familii țărești primind câte un ogor din proprietatea statului), secularizarea averilor mănăstirești, învățământ primar obligatoriu și gratuit, dotarea armatei cu armament și cadre ofițerești moderne, dezvoltarea agriculturii, industriei și comerțului, toate acestea având loc sub amenințarea constantă a intervenției puterilor străine și a structurilor feudal-boierești.

Cu toate acestea, Alexandru Ioan Cuza, sprijinit îndeaproape de liberalul moderat Mihail Kogălniceanu, a reușit să implementeze mai multe reforme fundamentale de modernizare, inspirate de modelul occidental. Acestea au inclus reforma fiscală (1861), contribuții pentru drumuri și impozită financiare. Elitele sociale ale vremii s-au temut, în principal, de instaurarea unei dinastii Cuza, motiv pentru care zvonurile în această direcție au fost alimentate constant. Astfel, la 11 februarie 1866, întregitorul Principatelor a fost obligat să abdice și să plece în exil în Austria.

În mod simbolic, prin întâlnirea istorică din noaptea de 24 spre 25 ianuarie 1859, când a fost semnată Unirea Principatelor Române (Mica Unire), România a pășit din negura unui lung Ev Mediu. Acest uriaș pas a fost făcut într-o cameră din Hotelul Concordia din București, situat pe o stradă cu nume de război, Smârdan. Hotelul a suferit două incendii în 1884 și 1901-1902, dar a fost considerat una dintre cele mai elegante clădiri din Capitală, conform Ordinului Arhitecților din România. Aici se întâlneau oameni occidentalizați și pașoptiști, iar în cafeneaua de la parterul hotelului, Brenner, unii dintre cei mai importanți romancieri ai lumii, precum Lev Tolstoi, frecventau locația. La rândul său, socialistul Constantin Dobrogeanu-Gherea s-a ascuns aici de autoritățile ruse. În prezent, acest edificiu valoros, având ca proprietar un anume domn Pănoiu, se află în proces de restaurare, după ani de nepăsare și distrugere, iar deținătorul își dorește să-i restituie menirea inițială de hotel.