In vizor

Accesul la culturi pe drumuri agricole, esențial: comuna Fărcașa a refăcut drumurile din două sate

Drumurile agricole situate la periferia satelor Sârbi și Tămaia au fost reabilitate pentru a facilita accesul fermierilor spre culturile agricole, a declarat, marți, pentru AGERPRES, vicepreședintele Asociației Fermierilor Maramureș, Dorel Pop.

‘Drumurile agricole sunt esențiale pentru fermierii care dețin terenuri în exploatare pe Lunca Someșului (una dintre principalele zone cultivate din județ – n.r.), iar dacă aceste drumuri n-ar fi reparate, accesul ar fi aproape imposibil în unele situații. Primăria comunei Fărcașa a reamenajat și calibrat drumurile agricole situate la marginea satelor Sârbi și Tămaia, inclusiv malurile râului Someș pentru a facilita utilizarea optimă a podului plutitor de pe un mal spre celălalt mal al râului. O mare parte din utilajele agricole sunt transbordate cu ajutorul podului plutitor’, a spus Dorel Pop.

Conform acestuia, drumurile agricole, fiind situate în afara satelor și comunelor, nu sunt neapărat o prioritate a administrațiilor locale, însă, în majoritatea comunelor unde există activitate intensă în domeniul agriculturii, se fac eforturi pentru întreținerea acestora.

‘Drumurile agricole asigură legătura cu terenurile aflate în exploatare, cultivate cu porumb, grâu, orz, orzoaică, lucernă sau chiar legumicole, iar unele comune din județul Maramureș fac eforturi financiare pentru a menține funcționale drumurile. Un drum agricol neîntreținut devine aproape de nefolosit în câțiva ani. Au fost și situații în care mici fermieri s-au apucat să repare drumurile, dar pe distanțe mai mari lucrurile sunt complicate și oamenii nu cred că ar avea banii necesari pentru a le menține funcționale. Cert e că primăria comunei Fărcașa este mult mai atentă la acest aspect și încearcă să vină în ajutorul fermierilor asigurând drumuri funcționale’, a mai adăugat Dorel Pop.

Primarul comunei Fărcașa, Ioan Stegerean, a făcut un apel public către fermieri, rugând-i să semnaleze administrației locale și despre situația altor drumuri agricole care ar necesita reabilitarea.

Exit mobile version