
Cinci persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs în municipiul Sighetu Marmației, a informat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Maramureș, Florina Meteș.
‘Din primele cercetări efectuate la fața locului s-a stabilit că un tânăr de 25 de ani a condus un autoturism dinspre strada Gării înspre strada 22 Decembrie, iar la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un alt autoturism, aflat pe locul de parcare. În urma impactului, conducătorul auto și alți patru pasageri, cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani, au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale’, a spus Florina Meteș.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
‘În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, continuând cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului’, a mai precizat Florina Meteș.