In vizor

Accident rutier produs între un autoturism şi un microbuz, la ieşire din Baia Sprie. 13 persoane au fost rănite. Zece dintre acestea vor fi duse la spital

Treisprezece persoane au fost rănite în urma unui accident produs marţi dimineaţă, la ieşire din localitatea Baia Sprie, din judeţul Maramureş. Numărul mare de victime a impus activarea Planului roşu de intervenţie. Potrivit ultimelor informaţii, zece dintre răniţi vor fi transportaţi la spital. La ora actuală, Planul roşu a fost dezactivat.

UPDATE –  Toate cele 13 persoane implicate în accident au fost evaluate medical la faţa locului de către echipajele specializate, iar zece dintre acesrea, conştiente şi cooperante,  vor fi transportate la spital, pentru investigaţii suplimentare.

Planul Roşu de Intervenţie a fost dezactivat.

ŞTIREA INIŢIALĂ – ”Accident rutier produs între un autoturism şi un microbuz, pe DJ 184, la ieşire din localitatea Baia Sprie”, a anunţat ISU Maramureş, precizând că,  având în vedere numărul persoanelor implicate, la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie.
În urma accidentului, 13 persoane au fost rănite.
Zece dintre acestea au fost  transportate la spital, conştiente. Trei victime au refuzat transportul la spital.
La locul accidentului au intervenit o Unitate de Terapie Intensivă Mobilă, o autospecială de descarcerare, o autospecială pentru  transport personal şi victime multiple, o autospecială de stingere şi două ambulanţe SMURD. În sprijinul echipajelor operative, au fost trimise şi două ambulanţe aparţinând serviciului judeţean de ambulanţă.

 

viewscnt