In vizor

Alertă alimentară. Brânză retrasă de pe rafturi din cauza contaminării cu bacteria E-coli

Un sortiment de brânză a fost retras din magazinele Carrefour din cauza suspiciunilor legate de prezența bacteriei Escherichia coli. Persoanele care au achiziționat produsul sunt sfătuite să nu îl consume, iar dacă deja le-au consumat, se recomandă să se consulte cu medicul în cazul în care apar simptome precum diaree, vărsături sau dureri abdominale, cu sau fără febră.

Potrivit informațiilor publicate pe site-ul Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Carrefour anunță retragerea de la vânzare și rechemarea unui sortiment de brânză, din cauza suspiciunilor legate de prezența bacteriei Escherichia coli.

Este vorba despre brânza Morbier, pachet de 250 de grame, sub brandul RDF. Măsura se aplică tuturor loturilor, începând cu cele care au data limită de consum 08.01.2025.

”Unele dintre aceste produse au fost însă comercializate înainte de luarea măsurii de retragere. Prin urmare, se recomandă persoanelor care dețin aceste produse să nu le consume și să le distrugă sau să le returneze la punctul de vânzare. Bacteriile Escherichia coli producătoare de toxine Shiga (STEC) pot provoca, în săptămâna următoare consumului produselor contaminate, diaree, uneori cu sânge, dureri abdominale și vărsături, însoțite sau nu de febră. Aceste simptome pot fi urmate, în 5-8% din cazuri, de complicații renale severe, în special la copii,” arată sursa citată.