
Municipiul Baia Mare a fost nominalizat la categoria „Orașe care inspiră” în cadrul competiției naționale Destinația Anului 2026, una dintre cele mai relevante inițiative dedicate promovării turismului românesc. Baia Mare se află pe lista nominalizărilor alături de orașe precum Alba Iulia, Arad, Bistrița, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Timișoara și multe altele.
„Peste 250 de destinații din aproape toate județele țării au fost nominalizate în această ediție, confirmând interesul tot mai puternic al românilor pentru valorile, comunitățile și locurile care definesc România turistică. Competiția se desfășoară în mai multe etape. În prezent, au fost anunțate destinațiile nominalizate. Urmează selecția finaliștilor, realizată în principal pe baza numărului de recomandări primite din partea publicului și a juriului. Etapa finală va avea loc în luna aprilie, când destinațiile finaliste vor fi evaluate prin votul publicului, votul juriului și printr-un sondaj cu reprezentativitate națională – «Cercetarea Destinația Anului» – pentru a asigura un rezultat echilibrat și relevant”, au explicat reprezentanții Primăriei Baia Mare.
Potrivit organizatorilor, în perioada 20 octombrie 2025 – 15 ianuarie 2026, publicul, partenerii și membrii juriului au propus orașe, stațiuni, sate, regiuni naturale și atracții culturale care merită recunoaștere la nivel național. Încheierea etapei de nominalizări marchează deschiderea oficială a sezonului competițional 2026 și începutul unui proces amplu de evaluare, care va desemna destinațiile ce vor inspira românii. Detalii despre competiție sunt disponibile pe site-ul oficial: