Politica

Federația Națională a Sindicatelor din Administrație: România intră în blocaj administrativ

Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) își exprimă indignarea profundă față de proiectul de act normativ publicat de Ministerul Dezvoltării, prin care se propune eliminarea a 40.000 de posturi din administrația publică locală.

“Deși inflația crește și veniturile lucrătorilor scad, statul alege să taie din oamenii care asigură funcționarea comunităților locale. Este al doilea val de măsuri de austeritate pregătit de Guvernul României, după pachetul care a intrat în vigoare de la 1 august și care a adus creșteri de TVA, împovărând suplimentar populația”, spune FNSA.

FNSA atrage atenția că, din declarațiile ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, reiese că va exista o reducere cu 34.000 de posturi a administrației publice locale, la care se adaugă încă 6.000 de posturi de demnitari și consilieri. Dacă 34.000 de posturi reprezintă 20% din totalul concedierilor care vor fi făcute în administrația publică locală, rezultă că, în acest moment, există aproximativ 170.000 de posturi bugetate în administrația locală.

Cu alte cuvinte, în cel mai subdimensionat sistem, Guvernul aplică încă o reducere de 20% din personal, după ce anul trecut a tăiat deja 10%. Aceasta nu este reformă, ci o amputare forțată a capacității administrative a statului.

FNSA consideră că acest proiect nu înseamnă eficiență, ci blocaj administrativ. Reducerea masivă a personalului va afecta direct serviciile publice esențiale – de la emiterea documentelor, gestionarea ajutoarelor sociale, colectarea taxelor locale, până la întreținerea infrastructurii.

Federația avertizează că:

– Măsura va adânci criza resursei umane din administrația locală, unde oricum multe posturi sunt vacante;

– Timpul de soluționare a cererilor cetățenilor se va prelungi semnificativ;

– Presiunea asupra angajaților rămași va crește, ceea ce va duce inevitabil la scăderea calității serviciilor publice.

“Nu putem vorbi despre o administrație eficientă, când concediem oameni fără o analiză reală a nevoilor fiecărei comunități. Avem un nou proiect prin care vor fi făcute tăieri din pixul ministrului, fără o documentare în spate. Este clar că acest proiect nu ține cont de realitățile din teren iar lucrătorii români din administrația locală devin victime ale politicilor fiscale eșuate”, a declarat președintele FNSA, Bogdan Șchiop.

FNSA solicită Guvernului României să retragă de urgență acest proiect și să deschidă un dialog real cu reprezentanții salariaților din administrația locală încât să poată fi găsite cele mai bune soluții atât pentru aceștia, cât și pentru români și pentru bugetul de stat.

FNSA întrabă și “de sinecurile din statul român când vă ocupați, domnule premier Ilie Bolojan?”.

Exit mobile version