
Meteorologii anunţă o rănire accentuată a vremii în întreaga ţară, dar şi precipitaţii abundente. Va ninge în toată zona montană unde se va depune strat de zăpadă. În cursul zilei de luni, este cod galben de vânt puternic, iar în zonele înalte rafalele pot ajunge la 120 de kilometri la oră.
Administraţia Naţională de Metreorologie a emis o informare valabilă până joi, la ora 10.00.
”În după-amiaza şi seara zilei de luni (17 noiembrie), în Banat şi Crişana, vor fi averse însoţite pe alocuri de descărcări electrice, apoi va ploua în cea mai mare parte a ţării. Pe întreg intervalul se vor acumula cantităţi de apă de 20…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp”, a transmis, luni, Administraţia Naţională de Metreorologie.
Sursa citată a precizat că, în noaptea de marţi spre miercuri (18/19 noiembrie), va ninge în toată zona montană unde se va depune strat de zăpadă, iar în zonele mai joase din centru şi est vor fi precipitaţii mixte.
”Local şi temporar vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a ţării, cu rafale în general de 40…60 km/h. Marţi (18 noiembrie) vremea se va răci accentuat în vestul, nordul, centrul şi nord-estul ţării, iar miercuri (19 noiembrie) şi în restul teritoriului”, arată meteorologii.
Aceştia au emis şi o avertizare cod galben de intensificări ale vântului, valabilă în intervalul 17 noiembrie, ora 12.00– 18 noiembrie, ora 06.00.
”Vântul va avea temporar intensificări, la început în Banat şi Crişana, iar spre seară şi noaptea şi în vestul Transilvaniei şi Maramureş, cu viteze de 50…60 km/h şi izolat de 70 km/h. În zonele montane vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 70…90 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m vor fi rafale de 90…120 km/h”, anunţă meteorologii.