
Astăzi sărbătorim momentul fondării României moderne, un vis pentru care strămoșii noștri și-au sacrificat viețile! Este o zi de mare sărbătoare în întreaga Românie. Manifestări culturale au loc în fiecare colț al acestei țări binecuvântate de Dumnezeu! Românii se bucură de o zi liberă! O zi în care România strălucește mai mult, iar mândria națională este afișată pe rețelele de socializare, la geamurile caselor și pe mașinile românilor!
Dar această zi va trece, iar noi ne vom întoarce în jungla urbană cu care ne-am obișnuit cu toții, o junglă din care nu putem scăpa! Situația descrisă se regăsește în fiecare oraș sau municipiu, însă, în continuare, ne vom concentra asupra Băii Mari!
Menționând jungla urbană, este firesc să discutăm și despre „prietenele” noastre primate, care în anumite zile pare că sunt în suferință! Acestea sunt frustrate și descurajate! Trebuie să ajungă la timp fie pentru a-și duce copiii la școală, fie pentru a-i lua de la școală. Trăim zile în care nu numai copiii de gimnaziu sunt lăsați de părinți la școală, ci și elevii de liceu! Acest lucru provoacă aglomerație în intervalele cheie: 08:00, 12:00, 14:00, 16:00, în multe puncte din oraș. În Baia Mare există 21 de școli gimnaziale, 20 de licee și vreo 30 de grădinițe! Unele studii plasează municipiul nostru în topul celor mai aglomerate orașe din țară! Desigur, lipsa infrastructurii rutiere este o cauză principală, iar absența unui Plan Urbanistic General reprezintă o problemă majoră. Dar, oricât de mult ne-am dori să criticăm administrația locală băimăreană, vinovați sunt, în general, părinții! Nu toți, dar majoritatea! Degeaba au fost create linii speciale pentru transportul în comun și degeaba oferim gratuități; tot mai comod este să se urce în mașina părinților, adesea deja încălzită, și să fie lăsați, dacă se poate, nu în fața intrării școlii, ci direct în fața sălii de clasă! E greu să-i reproșăm pe părinți. Visează tot binele pentru copiii lor, dar uită adesea că trăiesc într-o lume plină de reguli, unde există și alți oameni! Cei care nu ar trebui să fie sfidați, pentru că, în timp ce ei așteaptă copiii, poate că tocmai au ieșit de la muncă și trebuie să se întoarcă rapid la birou (ca în cazul zilei de ieri, pe strada George Coșbuc din Baia Mare: o mamă a oprit pe singura bandă de circulație rămasă, pentru că i-a trebuit lui vicelui Pap să pună stâlpișori. Fiind claxonată și criticată de alți șoferi, a ripostat flegmatic: „Durează un minut! Unde să parchez? Și eu mă grăbesc la birou…” ).
Pentru a nu fi acuzat că doar critic, soluția este simplă. Ar trebui să se țină cont de proximitatea geografică în alegerea școlilor! Deși teoretic există, aceste proximități sunt adesea ignorate din varii motive. Circumscripția școlară a devenit o rețea pe care oricine o poate depăși, după bunul plac! Să nu mai vorbim despre faptul că și copiii ar putea face un mic efort și să nu-și mai considere părinții simple „maiave” de Bolt.
Dar să ne întoarcem la Unirea noastră și să ne bucurăm de această zi minunată, liberă și ploioasă!
Andrei BUDA