
În urma declarării alertei epidemiologice, spitalele din Maramureș sunt obligate să reducă programul de vizită și să restricționeze accesul aparținătorilor la pacienți. Unele unități medicale au implementat deja aceste măsuri, suspendând vizitele sau permițând doar întâlniri scurte pentru pacienții cu afecțiuni critice. De exemplu, la Spitalul de Pneumoftiziologie Baia Mare, vizitele sunt limitate la 10 minute, cu obligativitatea ca aparținătorii să poarte echipament de protecție. O situație similară se regăsește și la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare, unde familia poate lăsa pachete pentru bolnavi, iar vizitele sunt permise exclusiv pentru pacienții în stare critică.
Oficialii Direcției de Sănătate Publică Maramureș au anunțat că, în cadrul spitalelor, este necesară realizarea triajului epidemiologic zilnic pentru personalul medical și auxiliar, recomandând izolare voluntară la domiciliu pentru cei cu simptome respiratorii, sau desfășurarea de activități care nu implică interacțiunea cu pacienții. De asemenea, este obligatorie “purtarea echipamentului de protecție adecvat, respectiv măști, mănuși, halate, de către personalul medical și alte persoane care intră în contact cu pacienții; asigurarea stocurilor de antivirale, în special de către unitățile sanitare cu paturi care internează cazuri de infecții respiratorii acute și asigurarea instituirii terapiei antivirale specifice la pacienții care prezintă tablou clinic compatibil cu gripa, cu/fără diagnostic de laborator, după caz”, explică Rodica Bene, directorul DSP Maramureș.
În plus, spitalele trebuie să asigure condiții pentru vaccinarea antigripală a personalului medical și auxiliar nevaccinat. O atenție sporită trebuie acordată și stocurilor de echipamente de protecție, precum și utilizării corecte a acestora de către personalul medical și auxiliar, alături de stocurile de antiseptice și dezinfectante, pentru o igienă riguroasă a mâinilor și a suprafețelor.
Este de menționat că DSP Maramureș colaborează cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș pentru a implementa măsuri de prevenire a îmbolnăvirilor cu infecții respiratorii acute și gripă în unitățile de învățământ.