Eveniment

Patru deplasări DGASPC Maramureș în teritoriu, în februarie

În cadrul Proiectului “Mai aproape de cetățean”, derulat de Consiliul Județean Maramureș și DGASPC Maramureș, Serviciul de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap (SECPAH) se va deplasa în teritoriu și în luna februarie 2025, pentru a facilita accesul persoanelor cu dizabilități la serviciile de evaluare și reevaluare. Mai exact, pe parcursul lunii, se vor face patru deplasări, în localitățile Vișeu de Sus, Sighetul Marmației, Târgu Lăpuș și Gârdani.
Calendarul deplasărilor este următorul
• 3 februarie 2025 – Vișeu de Sus (Spitalul Orășenesc)
• 10 februarie 2025 – Sighetu Marmației (Sediul Direcției de Asistență Socială)
• 17 februarie 2025 – Târgu Lăpuș (Sediul Direcției de Asistență Socială, str. Ștrandului)
• 24 februarie 2025 – Gârdani (sediul Primăriei)
„Pentru a evita aglomerarea și pentru o organizare eficientă, persoanele care doresc să acceseze serviciile oferite de SECPAH în teritoriu (cerere evaluare, completare documente, reevaluare, agravare) sunt rugate să solicite telefonic o programare prealabilă la numărul de telefon: 0787.890.942 (de luni până vineri, între orele 8.00 – 14.00). Prin aceste demersuri, DGASPC Maramureș și Consiliul Județean Maramureș demonstrează în mod constant angajamentul ferm față de persoanele cu dizabilități, asigurând accesul acestora la servicii esențiale și sprijin de specialitate direct în comunitățile lor”, precizează oficialii instituției.